Categorisit la Invitati
“Îi explicam de curând unui amic la o bere că, de când lumea, fiecare epocă îşi are ereticii ei. Şi că toate ereziile au un numitor comun: o minte îngustă care îl creează pe Dumnezeu după asemănarea ei.
Spre exemplu: prima erezie. Un tip numit Arie nu putea înţelege cum tatăl poate fi egal cu fiul. Pentru o minte îngustă, o astfel de concepţie ascunde un mare pericol: nevasta tatălui ar fi putut fi confundată de fiu - în baza egalităţii - cu propria nevastă. Pentru românul neaoş asta e sinonimă cu… facerea de bine. Aşa că s-a pus omul şi a făcut ordine în treime. Nevasta-i nevastă pentru unul, mamă pentru celălalt.
În zilele noastre e uşor să identifici o erezie asemănătoare ca mecanism. Sa o numim gigicentrism. Dacă nu o recunoaşteţi, înseamnă că nu există.
Fondatorul ei este, desigur, gigicentricul. După mintea sa, el este singura existenţă prin care se exprimă divinitatea. Exclusiv, spre şi prin el. Toate celelalte existenţe, în afara gigicentricului, devin doar purtătoare ale mesajului divin. Ele pot fi identificate ca fiind: jucători de fotbal, arbitri, suporteri, jurnalişti, mardeiaşi sau… restul lumii. Aceste fiinţe au un statut subpersonal, fară raţiune, voinţă sau sentimente proprii. Existenţa lor este nulă în afara mesajului dedicat exclusiv gigicentricului, el fiind şi singura autoritate ce poate descifra sensurile doar de el ştiute. Toţi cei ce contrazic interpretările absolute se numesc diavoli, sau, după caz prosti, desculti, fraieri sau hahalere.
Exclusivitatea de care se bucură gigicentricul în relaţia sa cu dumnezeul creat după asemănarea minţii sale - îi oferă acestuia o infinitate de posibile interpretări. Interpretări ce pot fi simultan contradictorii - dar la fel de adevărate.
Un exemplu posibil: să zicem că un gigicentric ar fi căpitan de oaste. Iar oastea sa ar avea în curând o bătălie cu nişte tunari, cu un arsenal vizibil superior. Gigicentricul îl somează pe dumnezeul său la următorul troc: uite, eu mă las bârfit de toţi şi sufăr în tăcere. Tuuuuu, ca să mă răsplăteeeeeşti, îi adormi pe tunari în ziua luptei iar eu ii bat si mă declar viitorul împărat, salvatorul naţiei.
Dacă dumnezeul lui se ţine de cuvânt, lucrurile-s clare. În caz contrar, se poate apela imediat la o altă interpretare. Chiar dacă nu ar avea drepturi de autor, ar folosi citatul “Dumnezeu, pe cine iubeşte îl pedepseşte!”. Deeeci, dacă eu am luat trei-patru ghiulele pe cocoaşă, înseamnă că nu există sub soare cineva mai drag lui Dumnezeu. Ghiulele alea patru erau de fapt piroanele cu care am renăscut pe crucea biruinţei ca salvator al neamului. Aşa că tot împărat ar trebui să mă puneţi!
Cam pe final de halbă, aş zice că e o erezie cu un fondator ce nu poate fi ars decât pe rugul indiferenţei. Că, la fel ca mai toate ereziile, va dispărea. Şi odată cu ea, toti cei care cred ca ORICE este posibil. Mai ales dacă ai bani…”
Powerd by Dermacultura
Categorisit la La ea acasa
Cand Dumnezeu a creat pe Jiji … mai intai a stat. Stia ca trebuie sa dea din trupul Sau, dar si din Lumina Sa?…. si iar a stat.
Cand Dumnezeu a creat pe Jiji … a fost corect. I-a dat ce-i drept foarte multi bani, dar i-a luat direct proportional in cifre neuroni. “Are domne bani, dar il fac la matematica si cu ochii inchisi�, isi poate spune, pe buna dreptate, orice pensionar si somer de pe la noi”
Totusi Dumnezeu a gresit pe undeva. A gresit locatia. Jiji nu trebuia sa se nasca in Romania. Se spune ca SUA este tara tuturor posibilitatilor, eu spun ca Romania e tara in care orice e posibil. Aici a gresit Dumnezeu. Trebuia sa il dea americanilor.
Cum ar fi fost Jiji latifundiar in Texas? Cum ar fi avut el palat in Uasington? Cum ar fi mers el la o ciorba de burta cu Condolita si ce Dumnezeu ar mai fi slujit?….aaaa, am uitat: Cum s-ar fi numit partidul lui? Dupa cum am spus ar fi fost posibil, ba chiar plusez..spun ca ar fi putut fi presedintele SUA.
S-ar fi trezit Supremul in zori de dimineatza, ar fi incepu ziua alaturi de ministrul culturii, Adi de la Valcea si ar fi ascultat coloana sonora a Imnului de stat. La primul pasunat al oilor ar fi urmat ca Supremul sa compuna si versurile.
Ajunge Supremul la casa alba, de acum palat, in maybachul sau purtat pe umeri de Muhamad Alin si alti vreo douazeci. Multimea isi face cruce si impresionat de crestinii sai, arunca cu bani, multi bani…. cu zecile de mii de monede inscrptionate cu propriul sau chip.
Toata dupa-amiaza se sfatuieste cu F. Copola despre cum se va numi filmul autobografic: “Iooo” sau “i”. Nu accepta sugestiile, ramane la “Iooo” pentru ca nu ii place usturoiul. Pana la ora 20:00 a scris , regizat si interpretat. Mare succes, se gandeste deja la un serial de televiziune si o carte. I s-a promis deja premiul Freud cel Mic.
Pe seara are programat un meci intre castile albastre si niste muncitori de la Gunatanamo: groapa de gunoi a lui Opression, mostenita de la Fizzz, care a simtit mirosul si i-a suflat cimitirul D-soarei Bolt. Bineinteles ca in timpul meciului, cineva fura za ball si Supremul pleaca in cautarea ei. Pornita cruciada impotriva ateilor musulmani, isi lasa cavalerii la portile imperiului rosu, la fix cat sa poata ajunge la emisiunea lui Dan Diaconescu….uffa…si se decide sa ramana aici dupa ce descopera cele cinci milioane de stelisti.
Doamne, cand l-ai creat pe Jiji … ai gresit. Trebuia sa-i spui ca avionul e metrou, ca are podisca pe partea stanga si statia e zugravita cu albastru pe jos.
Categorisit la Melodia ei
(L. Sternberg)
Vicki, Michael, Susanna
All the old paintings on the tombs
They do the sand dance don’t you know
If they move too quick (oh whey oh)
They’re falling down like a domino
All the bazaar men by the Nile
They got the money on a bet
Gold crocodiles (oh whey oh)
They snap their teeth on your cigarette
Foreign types with the hookah pipes say
Ay oh whey oh, ay oh whey oh
Walk like an Egyptian
Blonde waitresses take their trays
They spin around and they cross the floor
They’ve got the moves (oh whey oh)
You drop your drink then they bring you more
All the school kids so sick of books
They like the punk and the metal band
When the buzzer rings (oh whey oh)
They’re walking like an Egyptian
All the kids in the marketplace say
Ay oh whey oh, ay oh whey oh
Walk like an Egyptian
Slide your feet up the street bend your back
Shift your arm then you pull it back
Life is hard you know (oh whey oh)
So strike a pose on a Cadillac
If you want to find all the cops
They’re hanging out in the donut shop
They sing and dance (oh whey oh)
Spin the clubs cruise down the block
All the Japanese with their yen
The party boys call the Kremlin
And the Chinese know (oh whey oh)
They walk the line like Egyptian
All the cops in the donut shop say
Ay oh whey oh, ay oh whey oh
Walk like an Egyptian
Walk like an Egyptian
Categorisit la Invitati
Unii dintre noi inca se mai plimba pe strazi fara sa caute sa ajunga undeva.
Doar asa, fiindca le place sa se uite la cladiri, la texturi, la ce
scrie pe ziduri, sa gaseasca semne. Sa se opreasca in locuri de refugiu. Unde sa stea cu ochii in soare pentru cinci minute sau sa citeasca o carte. Unde sa-i priveasca pe altii fara dispret, sa isi faca o poveste din intamplarile zilnice pe care nu le bagam in seama cand suntem grabiti.
Sunt altii, mai ales prin cartierele marginase ale Bucurestiului,
pentru care strada lor inseamna foarte mult. E locul unde joaca fotbal sau table, stau la o vorba, fac un gratar in gradina blocului cand e soare, afla ultimele noutati dintr-o lume cu oameni care se cunosc bine intre ei.
Pe masura ce te indrepti spre centrul orasului, strazile isi pierd tot mai mult din legaturile cu lumea, din componenta comunitara. In centru, totul se intampla inauntru. In cafenele, restaurante, cluburi, cladiri de birouri, magazine. Strazile sunt pentru masini, sunt spatii de tranzitie dintr-o parte in alta, iar cel mai important lucru e timpul.
TREBUIE sa economisim timp, sa ne grabim, sa ajungem rapid la urmatoarea intalnire.
Daca inca te mai plimbi pe jos, ai vazut ca masinile ocupa cea mai mare parte a spatiului public. Inclusiv trotoarele. Spatiul PUBLIC e spatiul NOSTRU. Spatiul in care ne intalnim, nu spatiul din care suntem goniti.
Am vrut sa vad cat e de greu sa iei inapoi o strada. Sa o inchid
pentru masini si sa o deschidem pentru oameni. Sa o locuim iar. Sa o mobilam, sa scoatem scaune si mese si fotolii si canapele, veioze daca se face intuneric si vrem sa mai stam, sa pictam peretele unei cladiri, sa vorbim despre ce naiba e arta, sa chemam vecinii afara, sa invitam oamenii care canta pe alte strazi sa cante si pe a noastra, sa dam o petrecere, sa proiectam filme, sa mancam niste mere si covrigi, sa invatam cativa copii sa deseneze, sa ne gandim unde punem o cismea si cum sa arate ea, sa rasfoim reviste de arta si arhitectura, sa intram in case care pareau interzise accesului, sa vedem gradini ascunse dincolo de garduri, sa ne intalnim cu doamna care de zeci de ani remaiaza dresuri intr-o dugheana.
Powerd by Adrian D
