ElsiEa’s Weblog

“Îi explicam de curând unui amic la o bere că, de când lumea, fiecare epocă îşi are ereticii ei. Şi că toate ereziile au un numitor comun: o minte îngustă care îl creează pe Dumnezeu după asemănarea ei.

Spre exemplu: prima erezie. Un tip numit Arie nu putea înţelege cum tatăl poate fi egal cu fiul. Pentru o minte îngustă, o astfel de concepţie ascunde un mare pericol: nevasta tatălui ar fi putut fi confundată de fiu – în baza egalităţii – cu propria nevastă. Pentru românul neaoş asta e sinonimă cu… facerea de bine. Aşa că s-a pus omul şi a făcut ordine în treime. Nevasta-i nevastă pentru unul, mamă pentru celălalt.

În zilele noastre e uşor să identifici o erezie asemănătoare ca mecanism. Sa o numim gigicentrism. Dacă nu o recunoaşteţi, înseamnă că nu există.

Fondatorul ei este, desigur, gigicentricul. După mintea sa, el este singura existenţă prin care se exprimă divinitatea. Exclusiv, spre şi prin el. Toate celelalte existenţe, în afara gigicentricului, devin doar purtătoare ale mesajului divin. Ele pot fi identificate ca fiind: jucători de fotbal, arbitri, suporteri, jurnalişti, mardeiaşi sau… restul lumii. Aceste fiinţe au un statut subpersonal, fară raţiune, voinţă sau sentimente proprii. Existenţa lor este nulă în afara mesajului dedicat exclusiv gigicentricului, el fiind şi singura autoritate ce poate descifra sensurile doar de el ştiute. Toţi cei ce contrazic interpretările absolute se numesc diavoli, sau, după caz prosti, desculti, fraieri sau hahalere.

Exclusivitatea de care se bucură gigicentricul în relaţia sa cu dumnezeul creat după asemănarea minţii sale – îi oferă acestuia o infinitate de posibile interpretări. Interpretări ce pot fi simultan contradictorii – dar la fel de adevărate.

Un exemplu posibil: să zicem că un gigicentric ar fi căpitan de oaste. Iar oastea sa ar avea în curând o bătălie cu nişte tunari, cu un arsenal vizibil superior. Gigicentricul îl somează pe dumnezeul său la următorul troc: uite, eu mă las bârfit de toţi şi sufăr în tăcere. Tuuuuu, ca să mă răsplăteeeeeşti, îi adormi pe tunari în ziua luptei iar eu ii bat si mă declar viitorul împărat, salvatorul naţiei.

Dacă dumnezeul lui se ţine de cuvânt, lucrurile-s clare. În caz contrar, se poate apela imediat la o altă interpretare. Chiar dacă nu ar avea drepturi de autor, ar folosi citatul “Dumnezeu, pe cine iubeşte îl pedepseşte!”. Deeeci, dacă eu am luat trei-patru ghiulele pe cocoaşă, înseamnă că nu există sub soare cineva mai drag lui Dumnezeu. Ghiulele alea patru erau de fapt piroanele cu care am renăscut pe crucea biruinţei ca salvator al neamului. Aşa că tot împărat ar trebui să mă puneţi!

Cam pe final de halbă, aş zice că e o erezie cu un fondator ce nu poate fi ars decât pe rugul indiferenţei. Că, la fel ca mai toate ereziile, va dispărea. Şi odată cu ea, toti cei care cred ca ORICE este posibil. Mai ales dacă ai bani…”

Powerd by Dermacultura