Filed under: Invitati
Unii dintre noi inca se mai plimba pe strazi fara sa caute sa ajunga undeva.
Doar asa, fiindca le place sa se uite la cladiri, la texturi, la ce
scrie pe ziduri, sa gaseasca semne. Sa se opreasca in locuri de refugiu. Unde sa stea cu ochii in soare pentru cinci minute sau sa citeasca o carte. Unde sa-i priveasca pe altii fara dispret, sa isi faca o poveste din intamplarile zilnice pe care nu le bagam in seama cand suntem grabiti.
Sunt altii, mai ales prin cartierele marginase ale Bucurestiului,
pentru care strada lor inseamna foarte mult. E locul unde joaca fotbal sau table, stau la o vorba, fac un gratar in gradina blocului cand e soare, afla ultimele noutati dintr-o lume cu oameni care se cunosc bine intre ei.
Pe masura ce te indrepti spre centrul orasului, strazile isi pierd tot mai mult din legaturile cu lumea, din componenta comunitara. In centru, totul se intampla inauntru. In cafenele, restaurante, cluburi, cladiri de birouri, magazine. Strazile sunt pentru masini, sunt spatii de tranzitie dintr-o parte in alta, iar cel mai important lucru e timpul.
TREBUIE sa economisim timp, sa ne grabim, sa ajungem rapid la urmatoarea intalnire.
Daca inca te mai plimbi pe jos, ai vazut ca masinile ocupa cea mai mare parte a spatiului public. Inclusiv trotoarele. Spatiul PUBLIC e spatiul NOSTRU. Spatiul in care ne intalnim, nu spatiul din care suntem goniti.
Am vrut sa vad cat e de greu sa iei inapoi o strada. Sa o inchid
pentru masini si sa o deschidem pentru oameni. Sa o locuim iar. Sa o mobilam, sa scoatem scaune si mese si fotolii si canapele, veioze daca se face intuneric si vrem sa mai stam, sa pictam peretele unei cladiri, sa vorbim despre ce naiba e arta, sa chemam vecinii afara, sa invitam oamenii care canta pe alte strazi sa cante si pe a noastra, sa dam o petrecere, sa proiectam filme, sa mancam niste mere si covrigi, sa invatam cativa copii sa deseneze, sa ne gandim unde punem o cismea si cum sa arate ea, sa rasfoim reviste de arta si arhitectura, sa intram in case care pareau interzise accesului, sa vedem gradini ascunse dincolo de garduri, sa ne intalnim cu doamna care de zeci de ani remaiaza dresuri intr-o dugheana.
Powerd by Adrian D
Un comentariu până acum
Scrie un comentariu
Si eu vreau sa imi construiesc o casa de lemn si acum ma documentez peste tot despre ele.
Comentariu prin Case de lemn aprilie 22, 2011 @ 3:17 am