Ca orice tovaras al patriei care se respecta am un program de munca regulat. Nuuuu, nu regulatul la care va ganditi voi, ci regulat adica asemanator in fiecare zi. De-aia trec cam pe la aceeasi ora la metrou, la dristor 2. Uneori gasesc compactul, alteori nu. Cand plec mai devreme si nu este compactul acolo, mai mereu sunt niste batranei simpatici, care asteapta ori pe scari, ori la intrare, pe langa cutiile de compact si ring. Ii stiti toti, mici de inaltime, carunti si neaparat cu o punga de plastic in mana. Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama ce asteapta de fapt. Cred ca acum vreo 2 saptamani am inteles.
In fine, acum erau vreo 4 stateau la intrarea la metrou, unde sunt barele, sau turnichetii… habar n-am cum le zice. Parlamentau de zor cu badigardu de la metrou. Am ramas aproape, acolo in zona, sa astept metroul, ca la dristor 2 peronul e foarte aproape de intrare. Se certau cu tipul ala de acolo, sa-i lase sa treaca in pasaj sa ia compactul. Am ramas tampit. O batranica mai apriga blestema de zor pe ‘nenorocitul ala de la compact’ care de cateva zile ba pune compactu’ si afara… ba nu-l pune. Acolo sunt 2 cutii de compact. Una e inainte de bare, cealalta dupa. Pana la urma nea caisa ala de-acolo de pazeste intrarea s-a lasat induplecat cred si a lasat pe unul dintre revolutionari sa intre si sa ia cateva ziare (putea sa le dea el ziarele alea si scapa si de taraboi). Ce m-a uimit pe mine in schimb a fost ca nu cred ca a mai ramas vreunul sa astepte si ringul. Vedeti… de-aia nu citesc eu ring… n-are cautare la public dom’le. Ca de fapt aici voiam sa ajung, la reclama mascata! Compact rulz si ringu pare un fel de cancan pe gratis… hai cu senzationalu’
PS: povestea de mai sus este absolut reala si pur fictiva, asta asa ca sa nu ma astepte maine dimineata trupele de gherila (in rezerva) de batranei la gura de metrou, cu niste caramizi in pungile alea de plastic…
Aiurea mod sa imbatranesti 
.
Si nu orice papagal, ci tocmai Coco, papagalul Ancai. Am impresia ca pe toti papagalii ii cheama Coco atunci cand se nasc 
. Initial eram putin ingrijorat, dar cu timpul m-am linistit. Coco (eu ii spun Cocos… parca suna mai bine) sta cu chirie la mine de vreo… sa fie 3 saptamani? Nici nu mai stiu cum trece timpul in ultima vreme. Mare lucru nu face. Sta toata ziua in colivie, chiar daca-i las usita deschisa. Rar iese. De mancat… mananca putin… bautura nu prea bea, mi-a baut de vreo 2 ori berea din frigider, dar nu-i bai, mi-a mai lasat si mie. Plus ca e tare simpatic si linistit. Nu ciupeste, nu musca, desi se cam sperie uneori cand intra mana mea in colivie (care-i de vreo 2-3 ori mai mare decat el). Ii place sa stea sus, l-am tot zgandarit in ultima vreme si s-a mai obisnuit. Chiar o sa-i simt lipsa cand o sa mearga inapoi acasa. In alta ordine de idei, e chiar fun sa ai un papagal, dar pentru el cum o fi oare? Sta intr-o colivie, fara companie, cam acelasi fel de mancare in fiecare zi (am incercat sa-i dau fructe, si nu s-a atins de ele… mananca doar seminte). Ii punem oglinzi ca sa creada ca mai are un papagal identic langa el… atunci cand e intuneric, pur si simplu doarme. Daca-i acoperi colivia in miezul zilei, adoarme… Pasarile au fost facute sa fie libere! Sa zboare! La fel ca si delfinii… si pescarusii…
Doar poze de data asta
Cam asa arata placa de la mansarda (7 iunie)
Apoi au crescut si peretii pe la mansarda (14 iunie)
Cam asa se vedea apusul de sus, pe 19 iunie, inca astept sa prind si ceva rasarituri
Urmatoarea, o poza interesanta pentru ca e facuta din visin, de pe o creanga subtirica…
Si subsemnatul, ceva acrobatii la inaltime, pentru poza
Si sincer sa fiu, nu mai am rabdare si o sa va pun si o poza mai recenta (weekend-ul care tocmai a trecut)
Nu prea respecta desenul initial care era pus pe blog. Au survenit ceva modificari… destul de mari, dar in final sper sa iasa cat mai aproape de ce ne dorim!
Categorisit la La el acasa
Asta vine de la Alex. Am mai primit link-uri/filmulete/texte pe tema asta. Toate minunate care au la baza un concept simplu: imbratisari moca pentru necunoscuti, cu un singur scop, sa-i faci sa zambeasca. Un astfel de gest, fie ca-l oferi sau ca-l primesti iti da un sentiment deosebit de placut. Pe wikipedia au o definitie draguta a fenomenului… The campaign is an example of a random act of kindness, a purportedly selfless act performed by a person for the sole reason of making others feel better
De-asemenea mi-a placut ce scrie acolo la ‘random act of kindness’:
A random act of kindness is a purportedly selfless act performed by a person or persons wishing to either assist or cheer up an individual or in some cases even an animal. There will generally be no reason other than to make people smile, or be happier. Either spontaneous or planned in advance, random acts of kindness are encouraged by various communities. An oft-cited example of a random act of kindness is, when paying the toll at a toll booth on a highway, to pay the toll for the vehicle behind you as well.
Cand a fost ultima oara cand ai facut un astfel de gest?
Saptamana trecuta era o tipa in metrou si vorbea la telefon. Mai degraba se certa cu cineva. Dupa ce a inchis telefonul a izbucnit in lacrimi. Cred ca era o idee buna sa-i fi oferit cineva un servetel si un umar. Dar am ramas doar cu ideea…
