Categorisit la Invitati, La el acasa | Taguri: imi place sau nu imi place, mall vitan, parcare supraetajata, robert anghel
Mai nou sunt coautor pe blogul lui robert - ‘imi place sau nu imi place’. Adica daca gasesc ceva care (nu) imi place, imi impartasesc parerea acolo (in materie de firme, servicii, oameni, etc). Primul post scris de mine acolo este despre parcarea de la mall vitan si-l gasiti aici. Cea mai prost gandita parcare supraetajata in care am fost vreodata. Daca vreti si voi sa impartasiti vreo parere acolo… succes.
Categorisit la Invitati, La el acasa | Taguri: cec, cecbank, credit nevoi personale, surprize surprize
Surpriza placuta.
Pe scurt, aveam nevoie de un credit. Dupa ce am tot sapat (mailuri - telefoane - simulari), si dupa cateva recomandari, am ramas pe CEC-ul antic si de demult, care nu prea are o imagine buna. Ma asteptam sa dureze foarte mult din partea lor. Totusi, interactiunile cu cec-ul (mai exact 4 la numar) au fost mai degraba ok.
Ca sa se miste mai repede am ales sucursala de la victoriei. Dupa o prima incercare esuata (am ajuns la banca pe la 5 si 20, in conditiile in care programul era pana la 18, dar fetele de la credite au program pana la 17), a doua oara mi-au explicat cam pe intelesul meu ce imi trebuie si cat pot sa iau. A doua oara m-am dus direct cu actele, au fost ceva probleme cu adeverinta si a trebuit sa o refac. A treia oara, miercurea trecuta, am avut toate actele, a mers relativ repede cu completatul formularelor, foarte amabila d-na Dana, ii multumesc si pe aceasta cale. Au mai fost acolo ceva insistente din partea mea, iar in cele din urma au acceptat dosarul. Joi dimineata m-au sunat sa merg sa semnam actele si sa ridic banutii.
Deci conditii mai mult decat ok, amabilitate, promptitudine. Nu ma asteptam, asa ca va recomand noul cec. Si maine ma duc sa-mi iau gresie si faianta… vedem ce iese!
ps: nu stiu mare lucru despre restul serviciilor…
Categorisit la Ai trait degeaba daca..., Anii mei si tineretea, La el acasa | Taguri: baba novac, flori, ior, relaxare
Cred ca stiu care-i cea mai frumoasa strada din Bucuresti pentru mine. Este strada Baba Novac. Portiunea dintre cinema Gloria si intersectia Dristorului. Acolo are pe mijloc un scuar cu flori. La Gloria incep in zig-zag, mov-albe-rosii rozalii… si tot asa. Superbe. Apoi de la Campia libertatii inainte sunt patratele cu trandafiri rosii si niste braduti, cu copaci pe margini. Parca si blocurile par mai rare si mai aerisite. La fel partea cu ior-ul este interesanta. Am cautat ceva poze pe net, dar se pare ca nu prea mai sunt persoane cu aceleasi ‘pasiuni’. O sa fac eu ceva poze.
Ca orice tovaras al patriei care se respecta am un program de munca regulat. Nuuuu, nu regulatul la care va ganditi voi, ci regulat adica asemanator in fiecare zi. De-aia trec cam pe la aceeasi ora la metrou, la dristor 2. Uneori gasesc compactul, alteori nu. Cand plec mai devreme si nu este compactul acolo, mai mereu sunt niste batranei simpatici, care asteapta ori pe scari, ori la intrare, pe langa cutiile de compact si ring. Ii stiti toti, mici de inaltime, carunti si neaparat cu o punga de plastic in mana. Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama ce asteapta de fapt. Cred ca acum vreo 2 saptamani am inteles.
In fine, acum erau vreo 4 stateau la intrarea la metrou, unde sunt barele, sau turnichetii… habar n-am cum le zice. Parlamentau de zor cu badigardu de la metrou. Am ramas aproape, acolo in zona, sa astept metroul, ca la dristor 2 peronul e foarte aproape de intrare. Se certau cu tipul ala de acolo, sa-i lase sa treaca in pasaj sa ia compactul. Am ramas tampit. O batranica mai apriga blestema de zor pe ‘nenorocitul ala de la compact’ care de cateva zile ba pune compactu’ si afara… ba nu-l pune. Acolo sunt 2 cutii de compact. Una e inainte de bare, cealalta dupa. Pana la urma nea caisa ala de-acolo de pazeste intrarea s-a lasat induplecat cred si a lasat pe unul dintre revolutionari sa intre si sa ia cateva ziare (putea sa le dea el ziarele alea si scapa si de taraboi). Ce m-a uimit pe mine in schimb a fost ca nu cred ca a mai ramas vreunul sa astepte si ringul. Vedeti… de-aia nu citesc eu ring… n-are cautare la public dom’le. Ca de fapt aici voiam sa ajung, la reclama mascata! Compact rulz si ringu pare un fel de cancan pe gratis… hai cu senzationalu’
PS: povestea de mai sus este absolut reala si pur fictiva, asta asa ca sa nu ma astepte maine dimineata trupele de gherila (in rezerva) de batranei la gura de metrou, cu niste caramizi in pungile alea de plastic…
Aiurea mod sa imbatranesti :(.
Si nu orice papagal, ci tocmai Coco, papagalul Ancai. Am impresia ca pe toti papagalii ii cheama Coco atunci cand se nasc :). Initial eram putin ingrijorat, dar cu timpul m-am linistit. Coco (eu ii spun Cocos… parca suna mai bine) sta cu chirie la mine de vreo… sa fie 3 saptamani? Nici nu mai stiu cum trece timpul in ultima vreme. Mare lucru nu face. Sta toata ziua in colivie, chiar daca-i las usita deschisa. Rar iese. De mancat… mananca putin… bautura nu prea bea, mi-a baut de vreo 2 ori berea din frigider, dar nu-i bai, mi-a mai lasat si mie. Plus ca e tare simpatic si linistit. Nu ciupeste, nu musca, desi se cam sperie uneori cand intra mana mea in colivie (care-i de vreo 2-3 ori mai mare decat el). Ii place sa stea sus, l-am tot zgandarit in ultima vreme si s-a mai obisnuit. Chiar o sa-i simt lipsa cand o sa mearga inapoi acasa. In alta ordine de idei, e chiar fun sa ai un papagal, dar pentru el cum o fi oare? Sta intr-o colivie, fara companie, cam acelasi fel de mancare in fiecare zi (am incercat sa-i dau fructe, si nu s-a atins de ele… mananca doar seminte). Ii punem oglinzi ca sa creada ca mai are un papagal identic langa el… atunci cand e intuneric, pur si simplu doarme. Daca-i acoperi colivia in miezul zilei, adoarme… Pasarile au fost facute sa fie libere! Sa zboare! La fel ca si delfinii… si pescarusii…
