ElsiEa’s Weblog


Priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară
Ianuarie 6, 2010, 8:49 pm
Filed under: Ai trait degeaba daca..., Anii mei si tineretea, La el acasa | Etichete: , ,

–        Ştii, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un alt fel de spital decât cel care există de-adevăratelea. Unu’ în care te faci că vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori.
–        Ai dreptate, Oscar. Şi cred că se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori.
––––––––––––––––––––––––––––-
– Eu găsesc că eşti un băiat frumos, Oscar.
După care, Tanti Roz a pus capăt conversaţiei. E al naibii de plăcut s-auzi astfel de vorbe, te ia cu un soi de tremurici, de nici nu mai ştii ce să răspunzi.
– N-aş vrea să plac numai datorită fizicului, Tanti Roz.
– Ia zi, ce simţi tu pentru ea?
– Aş vrea s-o apăr de fantome.
––––––––––––––––––––––––––––-
– Oscar, boala este un fapt, ca şi moartea, nu o pedeapsă.
– Se vede că dumneata nu eşti bolnavă!
– De unde ştii tu că nu sunt, băiete?
Asta mi-a închis pliscul. Nu mă gândisem vreodată că Tanti Roz, care-i întotdeauna săritoare şi atentă cu cei din jur, ar putea avea şi ea problemele ei.
––––––––––––––––––––––––––––-
– Da, ursul meu. Ăla din dulap. Acolo sus, pe etajeră. E ursul meu de când eram mic, uite, nu i-a mai rămas decât un ochi, bot n-are, nas n-are, şi-a pierdut jumătate din umplutură şi tot corpul îi e plin de cicatrici. Seamănă niţel cu tine, Tanti Roz. L-am adoptat în seara când dobitocii ăia de părinţi ai mei mi-au adus un urs nou. Auzi, să accept adică un urs nou-nouţ! N-au decât să accepte ei un frăţior nou-nouţ dacă le convine, n-au decât! Aşa că l-am înfiat pe Bernard. O să-i las moştenire tot ce am. Dacă vrei, te înfiez şi pe tine, Tanti Roz.
––––––––––––––––––––––––––––-
P.S. Nici o dorinţă pe ziua de azi. Mai răsufli şi tu niţel.
––––––––––––––––––––––––––––-
Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.
––––––––––––––––––––––––––––-
Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, când nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare, trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru.

Anunțuri

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: