ElsiEa’s Weblog


Delfini si strumfi

As putea sa scriu despre Praga. Un oras in care as putea sa locuiesc fericit! As putea sa scriu despre Budapesta. Un alt oras in care imi place. In Praga am fost weekendul trecut, in Budapesta sunt pentru inca vreo 10 zile. As mai putea sa scriu despre porcariile de pe la noi din tara. As putea pur si simplu sa public draftul care il am salvat despre niste tiganci la cora, care platesc cu cardul. Ala e un post care imi place, dar la momentul respectiv l-am considerat putin rasist si nu l-am publicat. De atunci nu prea am mai scris. Si nici acum nu o sa il public, la fel ca alte cateva drafturi care sunt dosite prin diferite calculatoare. Asa… deci despre ce scriam azi? Habar n-am. Pai cand esti in pana de idei, poti sa scrii oricand despre delfini, nu? Normal ca da! Buna este vodka, bun este sucul de mere… dar iti dai seama cum sunt impreuna??? Vis.

Revenim la delfini. Pentru ca delfinii sunt intotdeauna fericiti!!! Nu revenim la delfini pentru ca sunt fericiti, ci revenim la delfini din alt motiv. Mie imi plac delfinii. Am avut la avatar delfini de mult timp. De fapt initial am avut un delfin. Apoi un alt delfin cu un zambet mare. Mare cat o zi de miercuri… de fapt mare cat o saptamana intreaga de miercuri. Cum ar fi sa avem cate 10 zile de luni, apoi 10 zile de marti… si asa mai departe, si apoi zbang, 10 zile de sambata!!! Si ca sa fie bine… inca 10 zile de duminica! pentru refacere. Dar de ce 10? Mai bine 12, sa iasa fix un an. Am gresit la matematica. Iese un trimestru. Abort.

Aveam un delfin. La avatar pe mess. Apoi un delfin mai mare, mai frumos, cu un zambet molipsitor, la fel ca zambetul pe care il am acum la avatar! Dupa el, am pus doi delfini care parea ca se pupau :), la fel ca delfinii de acum. Imi plac mult delfinii aia doi. Si de fapt toti delfinii! Toti delfinii imi plac. Mai ales aia roz. Nu ca sunt roz…

Mai nou ‘imi plac’ delfinii din noua poza de la avatar! Sunt ceva de vis delfinii aia si sper sa si ramana asa! Si nu ca sper, dar o sa fac tot ce-mi sta in putere si pe langa putere si prin-prejur ca sa ramana asa!
Alerg in cerc!

shtrumfi



Cravata albastra

Din ultimul post:
„Vineri – cateva sticle de vodka, club… cateva pahare sparte… amintiri aflate de la altii… + ceva tampenii pe care le-am mai facut… si inca o promisiune ca am sa incerc sa nu mai beau atat!”

Merita detaliat. Vinerea trecuta a inceput la Covrigel acasa, cu Mihai, Stef si Andrei + 1 Absolut. Apoi ceva vin, sa asteptam pe cineva… mda. Taxi, directia Silver Church. Buna locatie. 90 lei sticla de vodka. Minunat. Cand am intrat in club, se auzea bine, 500 miles :). Primul lucru pe care l-am facut a fost sa mai cumparam o sticla de vodka + un suc de mere. Clasic. Ceva dans, ceva alcool. Tom era cu unul din ‘fratii’, care unul din fratii are o cravata albastra. Binenteles, s-a confiscat. Cam asta este ultimul lucru pe care mi-l aduc aminte cu mintea mea. In rest, amintiri aflate de la altii… ca am spart niste pahare, ca am dansat cu toata lumea, ca am avut ceva discutii cu bodyguarzii de acolo, ca l-am cuplat pe Rauta cu toate fetele singure din locatia respectiva (si nu numai), ca la un moment dat am disparut vreo ora si ceva, ca am ramas singur pentru ca oamenii cu care venisem au plecat inaintea mea, ca s-au mai consumat ‘cateva’ sticle de vodka cu bebica (unde 2 <= cateva)… si ca m-am bazat pe altii sa aiba grija de mine. Plus ca dimineata care a urmat acestei seri, imi era putin greu sa articulez cateva cuvinte… si nu reuseam sa-mi aduc aminte ce-i cu cravata albastra. Dupa primul telefon cu Tom am realizat ce-i cu ea si mi-am adus aminte ultimul print screen cu mine purtand cravata. + o noua relatare:
"- Hai sa agatam…
-….
– Buna fetele. Va place de baiatul asta? simpatic, dragut…
– Hm, hahaha hihihi
– E cu mineeeeee!!!"

Din fericire, ne-a placut la biserica argintie, asa ca lipsiti de imaginatie, si vinerea asta tot acolo ne-am cautat linistea. Eram in rand la coada, sa lasam hainele groase la garderoba, si unul din bodyguarzii de-acolo imi face semn sa ma duc pana la el. A urmat o sceneta de genul… Cine eu? Da tu… Io? Da ma tu! Vino incoa ca nu-ti fac nimica!… Pfff, in gandul meu… sa-mi bag, sa vezi ca nu ma mai lasa inauntru! :))))). Intrebarea tipului: "Unde iti e cravata albastra?". Deja eram verde la fata si ma gandeam ce spaga sa-i dau ca sa ma lase sa intru. "Ca sa stii ca eu nu uit, si tin minte pe toata lumea! Deci?" "Pai sa vedeti ca eu… nu era a mea… nu prea mai imi aduc aminte"… "lasa ca iti aduc eu aminte! Vezi ce faci, ca si in seara asta au pus alcool in bautura!". Muhahahahaha. Cica am avut mare noroc ca am plecat intreg de-acolo. "De noi sa nu-ti fie frica, nu te batem, doar te dam afara. Dar se gaseste un nebun la fel de beat ca tine care-ti da o sticla in cap! Ai avut noroc ca nu pareai foarte beat, aveai chef de vorba si erai simpatic. Dar tare mult ne-am chinuit sa te convingem sa-ti iei geaca si sa pleci spre dimineata! Te-ai descurcat cu taxiul?"… "Daca am ajuns din nou aici dupa o saptamana… se pare ca da! Nu?" "Hahaha, bravo, tot simpatic ai ramas. Ai grija!!!"

Acum trebuie somn! Am fost si la fotbal azi… pe zapada. Inca mai am degetele de la picioare putin amortite!

Buna dimineata tu! 🙂



Priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară
Ianuarie 6, 2010, 8:49 pm
Filed under: Ai trait degeaba daca..., Anii mei si tineretea, La el acasa | Etichete: , ,

–        Ştii, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un alt fel de spital decât cel care există de-adevăratelea. Unu’ în care te faci că vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori.
–        Ai dreptate, Oscar. Şi cred că se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori.
––––––––––––––––––––––––––––-
– Eu găsesc că eşti un băiat frumos, Oscar.
După care, Tanti Roz a pus capăt conversaţiei. E al naibii de plăcut s-auzi astfel de vorbe, te ia cu un soi de tremurici, de nici nu mai ştii ce să răspunzi.
– N-aş vrea să plac numai datorită fizicului, Tanti Roz.
– Ia zi, ce simţi tu pentru ea?
– Aş vrea s-o apăr de fantome.
––––––––––––––––––––––––––––-
– Oscar, boala este un fapt, ca şi moartea, nu o pedeapsă.
– Se vede că dumneata nu eşti bolnavă!
– De unde ştii tu că nu sunt, băiete?
Asta mi-a închis pliscul. Nu mă gândisem vreodată că Tanti Roz, care-i întotdeauna săritoare şi atentă cu cei din jur, ar putea avea şi ea problemele ei.
––––––––––––––––––––––––––––-
– Da, ursul meu. Ăla din dulap. Acolo sus, pe etajeră. E ursul meu de când eram mic, uite, nu i-a mai rămas decât un ochi, bot n-are, nas n-are, şi-a pierdut jumătate din umplutură şi tot corpul îi e plin de cicatrici. Seamănă niţel cu tine, Tanti Roz. L-am adoptat în seara când dobitocii ăia de părinţi ai mei mi-au adus un urs nou. Auzi, să accept adică un urs nou-nouţ! N-au decât să accepte ei un frăţior nou-nouţ dacă le convine, n-au decât! Aşa că l-am înfiat pe Bernard. O să-i las moştenire tot ce am. Dacă vrei, te înfiez şi pe tine, Tanti Roz.
––––––––––––––––––––––––––––-
P.S. Nici o dorinţă pe ziua de azi. Mai răsufli şi tu niţel.
––––––––––––––––––––––––––––-
Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.
––––––––––––––––––––––––––––-
Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, când nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare, trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru.



Say I love Goa
Ianuarie 3, 2010, 11:09 pm
Filed under: Ai trait degeaba daca..., Anii mei si tineretea | Etichete: , , , , , , ,

Pentru pozne din Goa:

link

Cica pozele urmaresc firul povestii…

Mai intai si mai intai, sa dam Dogarului ce-i al Dogarului. Johnny a gasit aceasta locatie superba, sau locatia l-a gasit pe el, dar nu conteaza, important este ca el ne-a aratat calea si site-ul de unde sa rezervam biletele de avion. Apropo de site, sa nu uitam peripetiile cu biletele de avion si cele minus 12 milioane de pe un anumit card, fara o confirmare ca s-au rezervat ceva bilete. De fapt hai sa fie 18 milioane, ca a dat si Paulica vreo 6 asa cu un click! In cele din urma s-a rezolvat cu interventii, telefoane, spagi etc… india style.

S-a plecat cu mic cu mare, intr-o… sa-i zicem masina, cu perdelute, si una bucata sofer cu parkinson. Ii tremura piciorul pe acceleratie de ne-a dus pana la aeroport numai in suturi, pe timp de noapte, sa putem dormi linistiti. La aeroport, toate bune si frumoase, pana cand am vazut avionul cu care urma sa zburam. Era cam cat 2 autobuze… dar spre deosebire de dricul cu perdelute, avionul a avut piloti buni, probabil bausera o vodka inainte si au avut sange in mansa. Cand am coborat cele 3 trepte ale avionului ne-a lovit o caldura sanatoasa si o umiditate maricica, desi era cred ora 6-7 dimineata. Dupa caldura si umiditate te mai socheaza lipsa mirosului specific indian, adica nu mirosea urat (ca sa nu spun ca nu pute). Ne-am dezmeticit si am luat 2 taxiuri pre-paid, ca la cartele, pana in Calangute… am spart vreo 1200 de rupii pe ele, 6 persoane… 40 km. N-am mai comentat nimic ca am facut o ora, pentru ca drumul te fura, si cand dai 10 lei pt 40 de km iti e si rusine sa calculezi cat ai dat pe kilometru. Palmieri peste tot si multa vegetatie salbatica. Din loc in loc mai dai peste un grup de vaci in tranzit, sau daca esti norocos peste un elefantel de plus. Simti nevoia sa fotografiezi tot, sa-ti intiparesti in memorie fiecare imagine, fiecare sunet, sa iei tot inapoi cu tine sau sa opresti timpul in loc. Intr-un final, dupa doua incercari si o ratare, ajungem si la cazare. Norocul nostru ca stam doar o noapte si ne intereseaza sa fie curat, altfel trecem peste privelistea de jungla din spatele Antonio’s Plaza; peste aparatul de aer conditionat antic; peste frigiderul din dotare, primul model iesit pe poarta fabricii arctic de la goaesti; peste scaunele de plastic albe, suflate cu praf gri… Te gandesti doar la plaja, apa, nisip, palmieri. Luam prosoapele si directia plaja in 2 timpi si 3 miscari. Nici 10 minute pe o strada care-mi aduce aminte de litoralul romanesc, cu tot felul de magazinase si suveniruri printre care treci rapid, sa nu cumva sa te agate vreun merchandiser. Si-ajungem si la plaja. Calangute beach. Un nisip rosiatic, la fel ca solul indian, nu prea multa lume, mai multi vanzatori ambulanti decat turisti, multe imagini de vazut si de luat acasa. Plaja, o bere, baie. Incredibil de calda Marea Arabiei in perioada asta. Si pe cat de calda, pe atat de sarata, dar eu unul m-am obisnuit repede si nu prea voiam sa mai ies. Cel putin de intrat intram cat de des aveam ocazia. Dar ce-i mult strica, asa ca spre pranz gasim noi o locatie sa mancam, la Maggies. Foarte tare patronul de acolo, Simon, care ne-a intampinat la masa, atat la pranz cat si seara. Genul acela de om pe care nu te astepti sa-l intalnesti intr-un asemenea loc si care te surprinde placut. Mancare excelenta, nepicanta, si niste preturi de te chinui sa iesi undeva la 5-600 de rupii cu o masa (sub 10 euro adica…). Nu pierdem prea mult timp cu mancatul, avem de umblat. Din nou ne loveste norocul si dam peste un ‘taxi’ care ne-a plimbat in cele 2 zile cat am stat in Goa pentru un pret de care aproape ca imi e rusine. Prima destinatie, Vagator Beach… o plaja cu multe pietre si niste peisaje de vis. Aceeasi apa calda, dar marea ceva gen Mamaia, mergeam cam mult ca sa-mi ajunga apa pana la genuchi. O sesiune de shopping ambulant, direct pe plaja, agatati de merchandiserii de care vorbeam. Abia am scapat de ei, dupa care te inveti si le raspunzi doar in romaneste… asa mai scapi. Apoi un mojito, o sesiune foto Genistyle, iarasi o baie, putina prajeala, un apus de rasarit, drumul inapoi, o cina la Simon, unde Tom a servit baby shark la gratar, putin club plin de rusi dubiosi, muzica stropita cu vodka si ceva dansuri moderne, pe melodii romanesti, o noapte inca tanara terminata inainte sa inceapa. Evident, pentru mine nu putea lipsi o sesiune de plaja nocturna, cu riscul de a baga in sedinta pe toata lumea si de a-mi gasi frigiderele pline cu carne. Cred ca mi-a venit in timp util mintea la cap si n-am intrat si in apa… pacat.

A doua zi a inceput cu o sesiune de leapsa cu niste delfini liberi intr-un golf. Mai frumos a fost drumul prin Aguada Bay. Aducea putin a delta, dar diferit si cu palmieri. In golf vreo 5-6 delfini erau fugariti de-a dreptul de tot atatea barci cu turisti care-i urmareau peste tot. Dupa delfini, puscaria locala, asezata fix langa o casuta, gen mansion… cica a unui traficant de diamante… da’ halatu’? cate halatu? A, si un fort. Ca in Goa sunt multe forturi. Goa asta a fost colonie portugheza, si se vede. Si se simte.

Dupa delfini, vrem o plaja salbatica, ceva mai retras asa, cu imagini de pe postcard-urile cu goa. Directia Ashvem Beach, o locatie care nici nu e pe harta. Un drum pe unde ne intrebam daca dupa ziua de astazi o sa mai avem toate organele la noi si nu pe e-bay. Unde ne bagi ba in jungla asta? O plaja mare si slab populata, fara prea multi vanzatori ambulanti, cu multi rusi si un nisip de vis, care frige la talpi! Imi era dor sa ma friga nisipul in talpa. Si acum imi este, dar mai astept putin. O plimbare, o baie, ceva poze cu barcile de pescuit ale localnicilor, dar si cu niste colibe foarte interesante, ridicate printre palmieri, o jungla mica… nici nu-mi vine sa cred ca este decembrie. Dau un telefon doua in tara ca sa ma conving (sau ca sa mai necajesc vreun infrigurat). In partea cealalta, citez „caaaaat??? 30 de grade… aici sunt minus 3 si parca sta sa ninga…”. Stai tolanit la soare si nici nu-ti vine sa crezi.

Si vine si vremea sa plecam. Sa ma bucur de ce-am vazut, sa-mi para rau ca am stat prea putin? Nu mai conteaza ca avionul a intarziat vreo 2-3 ore pierdute prin aeroport la intors. Suna-l pe Harsha sa mai aduca 4 freshuri de portocale si desfa vodka aia ca macar cu mintea sa ma intorc in Goa si sa mai stau cateva luni, macar pana trece iarna asta…

BIIIIIIIISSSSSSSSSSS

Hai sa punem si un filmulet…

Snooooooooooooop dooooooooooooooooggy doooooooooooooooooog!!!



Uniquely hip Singapore
Decembrie 30, 2009, 5:04 pm
Filed under: Ai trait degeaba daca..., Anii mei si tineretea, La el acasa | Etichete:

S-au pus cateva poze pe facebook din Singapore… Cuvintele… cui i-ar mai trebui?
link



Am facut-o si pe-asta
Decembrie 24, 2009, 11:09 pm
Filed under: Ai trait degeaba daca..., Anii mei si tineretea, La el acasa | Etichete: , ,

M-am intors din India. O luna intensa! Bangalore… slabut. Norocul meu cu oamenii care mi-au tinut de urat pe timpul sederii in India. Un grup vesel care-mi da o stare excelenta. Se stiu ei, multumesc. Timpul a trecut prea repede alaturi de voi.

Au mai fost Goa si Singapore. Poate se gaseste timp la un moment dat sa le povestim, pentru ca Goa este un loc deosebit, iar Singapore este cel mai tare oras! 🙂 27 grade la ora 7 dimineata in mijlocul lunii decembrie!!!

Si am vazut delfin roz!

Acum m-am inarmat cu multa rabdare ca sa citesc toate mesajele primite de craciun.



Am muncit si nopti…
Noiembrie 10, 2009, 10:24 pm
Filed under: Ai trait degeaba daca..., Cine Ma la el acasa | Etichete:

Filantropica este filmul pe care l-am vazut de cele mai multe ori si am sa-l revad… iar Tache, Ianke şi Cadar piesa pe care am vazut-o de cele mai multe ori. Un singur om au avut in comun acestea doua… Un om genial. Sa joci si dincolo la fel!