ElsiEa’s Weblog


Lasati orice speranta, voi cei ce intrati aici!
Ianuarie 20, 2008, 4:34 pm
Filed under: La ea acasa

Ca in fiecare duminica dupa-amiaza pe care o petrec acasa, undeva in jurul orei 16:19 m-am dus in inspectie…stiti voi: inspectia in bucatarie si/sau frigider dupa „ceva bun” care sa mearga cu filmul, cartea din acel moment.

Deschid usa la dulap si…ciocolata, mai multe feluri de ciocolata: niste batoane cu rom, un Twix si niste Kinder…asta e provizia mamei, oricum nu vroiam ciocolata…eu poftesc la Milka, iar marmota are intotdeauna grija sa lase ceva si pentru mine..dar azi a avut tura pana la 15:00, clar a uitat de mine.

Mi-am indreptat toata atentia catre frigider, cu speranta si curiozitatea unui oposum, l-am deschis si… HAPCIU! o data, de doua ori, de trei ori! Noroc! ma linistesc si il mai deschid o data, cand ma izbeste un miros intepator, ceva ciudat…ai, sa vezi ca s-a stricat ceva, dar cand? ca doar ultima data l-am deschis azi dimineatza si sigur nu mirosea nimik. Inchid, in speranta ca dispare mirosul, stau un pic si din nou: HAPCIU! o data, de doua ori, de trei ori!Noroc! Hai sa traiesti, zic si eu si incep sa adulmec: sus , jos, in stanga, dreapta si din nou stanga imprejur, cand…ce sa vezi? Pe pervaz, mama a aprins niste betisoare! Ptiuu, sa-i fie de sanatate, dar urat mai miros! gasesc cutia si citesc „Incense air freshner- aroma de Lemn din Santal Indian”…sa fie el sanatos, la el acasa , in India, ca la mine nu-l vreau. Nu dati foc la casa! Prefer Ambipur.

Am plecat val vartej, ca un drac atins de tamaie, am scuipat in san si m-am lasat pagubasa: fara ciocolata, fara ceva bun, mi-am luat pofta din cui si m-am decis: ceai cu scortisoara si mere si placinta de casa, la Casa cu Ceai!

Va pup din mers!

Anunțuri


Cea mai buna masina…metroul!
Decembrie 19, 2007, 9:35 am
Filed under: La ea acasa

A trecut cineva de curand printr-un examen pentru obtinerea permisului de conducere?…se pare ca nu! Nici unul dintre cunoscuti nu m-a avertizat!!!!

Ca pe niste dobitoace te tin in frig in fata unei sali, numai ca sa iti auzi numele strigat la „apel” si sa primesti un numar, care urmeaza sa iti inlocuiasca identitatea pana la urmatoare indicatii. Suna cunoscut?

Jurnal:

  • ora 06:30 – inviorarea, micul dejun si mars fortat catre Ilioara

  • 0ra 07:00 – asteptarea sacaitoare, fetze ciudate, frig, apa fierbinte si zahar, frig, oameni in uniforma

  • 07:45 – primesc numarul: Comisia 13, Pozitia 10- am scapat de o coada, ceea pt numar, acum astept la alta- pt a intra in sala. La intrare mi se verifica inca o data identitatea, sunt rugata sa-mi scot manusile si caciula ;-))

  • 08:00 – un politist face prezentarile, nu stia sa vorbeasca, dar stia sa urle, nu stia sa explice, dar stia sa dea afara, nu stia sa …

  • 08:15 – cat timp am pierdut pana acum?o ora si un sfert?lejer…de vara. mai trece repede si jumatatea de ora rezervata rezolvarii chestionarului

  • 08:45 – am dreptul sa nu spun nimik, am dreptul la un martor si mai ales dreptul de a astepta linistita…inca vreo 30 de min pana mi se corecteaza formularul… norocul meu este ca nu se tine cont de ordinea alfabetica

  • 09:15 – deja mi-e foame. 24 pct. pipa pacii si frig, frig

… de aici doar sfantul duh mai stie cum a trecut timpul pana la ora 11:00, cand cei din comisia 13, sunt reprogramati pentru examenul de traseu pe data de 05.02.2008 ora 10:00!!!!!!!!!WTF!!!!!

 

ISN’T THAT CUTE? BUT IT’s WROOONG!

 



Inainte de publicitate, timp de cateva secunde…
Decembrie 17, 2007, 11:07 pm
Filed under: La ea acasa

    Intr-o seara aproape boema si intr-o companie aproape placuta, am primit, ceea ce trebuia sa fie o incurajare: „Sigur o sa-ti iasa, o sa vezi, tu esti puternica si o sa fie bine!” Nu-i asa ca ati auzit si voi? mi s-a umplut bucuria de tristete, ca un pahar care din jumatate plin devine jumatate gol. N-are rost sa spun ca este o persoana draga si sunt convinsa ca cele mai bune ganduri au determinat-o sa imi spuna aceste cuvinte…

    Ma temeam ca oamenii sunt priviti si prin astfel de criterii. Oare i-a intrebat cineva pe cei slabi daca vor sa fie slabi, sau pe cei puternici daca mai pot sa fie puternici sau vor sa renunte? Nu vreau sa fac parte dintr-o categorie, nu vreau sa port o eticheta, vreau sa fiu vulnerabila si increzatoare in acelasi timp, sa am libertatea de a experimenta si una si cealalta. Si ce inseamna sa fii puternic? Sa nu renunti cand altii s-au pierdut?..atunci s-ar numi ca esti perseverent. Sa nu plangi cand altii freamata de durere?…atunci s-ar numi ca esti curajos. Sa mergi inainte cand in fata ai prapastia?…atunci s-ar numi ca esti nebun… oare cei vulnerabili nu sunt si ei perseverenti, curajosi si putin nebuni in slabiciunea lor?

Cred ca cei slabi sunt asa pentru ca puterea lor are un hotar pus prea departe de tinutul vointei. Si sper sa fie asa pentru ca ar insemna ca pot sa-si schimbe menirea. N-ati observat cum ne privim in oglinda interioara alturi de cei pe care ii vedem mai buni, mai tari, mai frumosi, mai inteligenti ca noi…da, o facem des. E un pacat de care nu scapam decat atunci cand ne oprim din comparatie, prea rar pentru ca de cele mai multe ori ne regasim in lupta cu noi si ceilalti. Deci suntem mai puternici decat toti cei pe care nu-i includem in comparatia noastra si mai slabi sau egali cu etalonul la care ne limitam…aham, cred ca am gasit raspunsul: limitarea, autolimitarea…

Dap, m-am deslusit. Acum ca veni vorba imi aduc aminte vag de cateva randuri, citite cine stie cand intr-o carte, cred ca de sociologie, ceva legat oricum de comportamentul uman: atunci cand un individ isi va atinge pragul maxim de efort, din care rezulta nivelul maxim de confort pe care il poate obtine, va tine strans de acea stare, pana cand altcineva mai puternic ii va lua locul, caci de buna voie nu se va mai clinti, nici in sus si nici in jos pe scara evolutiei lui…cu aproximatie cam asa era.

    Cu alte cuvinte, cei care se opresc din evolutie, sunt cei care se multumesc cu ce au, adica cei care se limiteaza. Practic neputinta lor se naste din autolimitare si slabiciunea lor apare din frica de a pierde ceea ce au sau cred ca au.

 

Intr-un fel ma simt multumita, o vorba buna s-a transformat in gand launtric si mai la urma in cuvant scris, iar acum am pretentia ca cel putin mie mi-am deslusit povara acelei discutii. Pana la urma lucrurile raman pe jumatate bune, ceea ce va doresc si voua.

 



Stai pe ganduri? … Nu, pe scaun!
Decembrie 2, 2007, 5:53 pm
Filed under: La ea acasa

Si scaunul ce spune?Pai, nu spune, pentru ca e tare…tare de cap.

Doctorul i-a recomandat, pentru o viata mai lunga, sa evite excesul de zahar si grasimi; dar cum ar putea? Este mangaiat zilnic cu cele mai pacatoase atingeri, este apasat, impins, tarat…uffa, mai trosneste si el cateodata.

Scaunul e cam trist. Este ruda cea mai saraca din familie. Rar, cand se intalnesc, fotoliul este cel care guverneaza prezenta, iar sofa parca ii face in ciuda – susoteste mereu si este la curent cu cele mai picante barfe. Canapeaua este mai retrasa, si simte ceva simpatie pentru el, dar cu greu ar putea sa ii transmita vreun gand. Este mereu flancata de doua taburete, tot timpul fashnetze, colorate, poate cele mai vesele.

Cel mai calm din familie, mai intelept si mai batran, patul, sta de obicei departe de ochii curiosilor. Nu se stie niciodata cum sau de unde si-a invatat meseria, dar adevarul e ca dintr-un pat profesionist se ridica mereu fete zambitoare.

Scaunul nu a putut face niciodata fata cerintelor: uneori prea jos, alteori prea inalt, rotund, patrat, din lemn sau din metal, cu un picior sau mai multe…toti au incercat sa-l schimbe…si el a simtit asta.

Vrea un concediu si negociaza cu locatarul un program fix si limitat de munca. E revoltat de timpul de lucru din ce in ce mai scurt al patului si al fotoliului.

Si uite-asa…. a plecat deja

Stai pe scaun? Nu, acum stau pe ganduri!



Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in cap
Noiembrie 29, 2007, 10:44 pm
Filed under: La ea acasa

Cand Dumnezeu a creat pe Jiji … mai intai a stat. Stia ca trebuie sa dea din trupul Sau, dar si din Lumina Sa?…. si iar a stat.

Cand Dumnezeu a creat pe Jiji … a fost corect. I-a dat ce-i drept foarte multi bani, dar i-a luat direct proportional in cifre neuroni. „Are domne bani, dar il fac la matematica si cu ochii inchisi�, isi poate spune, pe buna dreptate, orice pensionar si somer de pe la noi”

Totusi Dumnezeu a gresit pe undeva. A gresit locatia. Jiji nu trebuia sa se nasca in Romania. Se spune ca SUA este tara tuturor posibilitatilor, eu spun ca Romania e tara in care orice e posibil. Aici a gresit Dumnezeu. Trebuia sa il dea americanilor.

Cum ar fi fost Jiji latifundiar in Texas? Cum ar fi avut el palat in Uasington? Cum ar fi mers el la o ciorba de burta cu Condolita si ce Dumnezeu ar mai fi slujit?….aaaa, am uitat: Cum s-ar fi numit partidul lui? Dupa cum am spus ar fi fost posibil, ba chiar plusez..spun ca ar fi putut fi presedintele SUA.

S-ar fi trezit Supremul in zori de dimineatza, ar fi incepu ziua alaturi de ministrul culturii, Adi de la Valcea si ar fi ascultat coloana sonora a Imnului de stat. La primul pasunat al oilor ar fi urmat ca Supremul sa compuna si versurile.

Ajunge Supremul la casa alba, de acum palat, in maybachul sau purtat pe umeri de Muhamad Alin si alti vreo douazeci. Multimea isi face cruce si impresionat de crestinii sai, arunca cu bani, multi bani…. cu zecile de mii de monede inscrptionate cu propriul sau chip.

Toata dupa-amiaza se sfatuieste cu F. Copola despre cum se va numi filmul autobografic: „Iooo” sau „i”. Nu accepta sugestiile, ramane la „Iooo” pentru ca nu ii place usturoiul. Pana la ora 20:00 a scris , regizat si interpretat. Mare succes, se gandeste deja la un serial de televiziune si o carte. I s-a promis deja premiul Freud cel Mic.

Pe seara are programat un meci intre castile albastre si niste muncitori de la Gunatanamo: groapa de gunoi a lui Opression, mostenita de la Fizzz, care a simtit mirosul si i-a suflat cimitirul D-soarei Bolt. Bineinteles ca in timpul meciului, cineva fura za ball si Supremul pleaca in cautarea ei. Pornita cruciada impotriva ateilor musulmani, isi lasa cavalerii la portile imperiului rosu, la fix cat sa poata ajunge la emisiunea lui Dan Diaconescu….uffa…si se decide sa ramana aici dupa ce descopera cele cinci milioane de stelisti.

Doamne, cand l-ai creat pe Jiji … ai gresit. Trebuia sa-i spui ca avionul e metrou, ca are podisca pe partea stanga si statia e zugravita cu albastru pe jos.



Despre El
Noiembrie 28, 2007, 9:42 pm
Filed under: La ea acasa

Hmm…s-a dat de gol, a spus ca ma cunoaste. I-am recomandat sa nu faca asta, o sa aiba probleme.

 

Facem parte din acelasi tablou: acelasi background, aceeasi culoare, acelasi muzeu. Are ganduri bune, multe dintre ele de vita nobila, descendente dintr-o mare mare familie burgheza.

 

Are pasiuni obisnuite pentru varsta lui si rade, rade cu lacrimi. Lacrimi de crocodil bineinteles. Sunt si ele de calitate: Lacoste, de obicei le tine in buzunar, uneori se preling si mai picura cate una … sunt vesele.

 

Il are pe Porcu’. N-ar trebui sa va spun eu despre el. O sa se supere. Porcu’ a ramas repetent, a avut niste zile mai Proaste, atat de proaste ca nu stiau nici tabla inmultirii. Eu cred totusi ca stiau, dar au vrut sa ii faca in ciuda.

 

Are un delfin. EL crede ca e dragutz, mie insa mi-e frica ca au inceput o relatie. Cineva si-a pedepsit imaginatia si l-a indemnat sa isi faca un blog, de atunci imaginatia e bolnava. Mai nou tine regim si face sport in fiecare zi. Dar EL a ramas bolnav de blog.

 

Si in sfarsit ma are pe … mine. Aici, pe blogosfera.

Zzzz despre Ipsi